Obiectivele cursului:
În cadrul acestui curs vă veți familiariza cu metodologia specifică antropologiei, cercetarea etnografică.
Vom discuta atât despre ce înseamnă a face teren (deși sunteți familiarizați cu acest concept, mai discutăm un pic, mai în detaliu), care sunt implicațiile etice pentru diferite posibile situații de teren și care sunt responsabilitățile voastre, ca antropologi, față de comunitățile studiate și de comunitatea academică. Apoi vom discuta despre tehnici de colectare de date, gestionarea și editarea textelor etnografice pe baza acestor date.
Vom exersa, deci, și scrisul etnografic. Pentru a ajunge să facem asta bine, avem nevoie de lecturi de text etnografic și modele de procesare a datelor colectate. Vom trece prin toate etapele, iar la final, veți avea un text etnografic, prima voastră încercare în antropologie.
Obiective de învățare:
Identificarea literaturii academice relevante pentru temele de cercetare;
Cum ne folosim de textele academice pentru propriile cercetări;
Exersarea tehnicilor de cercetare specifice etnografiilor (dar și nespecifice, dar care vă pot fi de folos în viață :D);
Aprofundarea aspectelor etice/politice din cercetarea etnografică;
Elaborarea unui plan de cercetare;
Realizarea instrumentelor de cercetare și optimizarea lor;
Ce facem odată ajunși în teren;
Culegerea și procesarea de date;
Redactarea textului final.
Cerințele cursului:
Pentru a putea intra în examen, trebuie să predați minim trei dintre temele intermediare de mai jos. Nu voi accepta, în examen, etnografii pe care nu le-am văzut cum au fost construite de-a lungul semestrului. În cazul în care veți avea restanță, chiar și pentru a intra în restanță e nevoie de acest exercițiu, deci va trebui să mă contactați cu mult înainte de perioada de restanțe (puteți să o faceți pe email sau în chatul de Microsoft Teams).
Nota va fi compusă din:
1 punct din oficiu;
3 puncte activitatea voastră în cadrul discuțiilor de la curs și seminar (dezbaterea textelor pe care le avem de citit pentru fiecare seminar; implicare în exercițiile de seminar);
2 puncte predarea temelor intermediare conform calendarului de mai jos. Temele vor fi predate fizic, la seminare (vor fi și fișiere ce vor trebui urcate în assignment in microsoft teams, vor fi marcate ca atare).
4 puncte examenul final. Va consta în prezentarea proiectului vostru etnografic și întrebări din conținutul predat în cadrul cursurilor și a textelor de seminar obligatorii.
Activitatea de seminar = intervenții relevante în cadrul discuțiilor noastre și parcurgerea textelor pe care le vom discuta în cadrul întâlnirilor.
Teme intermediare = o etnografie nu este ceva ce poate fi făcut pe ultima sută de metri. La o etnografie se muncește treptat și presupune o muncă susținută. Asta vom exersa acest semestru. Veți avea, de la o sătpămâna la alta, de făcut teme (uneori mai ample, alteori mai mici). Mă voi strădui să vă dau feedback fiecăruia și voi nota calitatea materialelor pe care mi le veți transmite.
Examenul final = etnografia (proiectul de semestru) și prezentarea orală a proiectelor voastre (această prezentare va include și o sesiune de întrebări, inclusiv din textele discutate la seminar și materialul parcurs la cursuri). Prezența tuturor este obligatorie pentru a putea trece acest examen.
Proiectul final = la final de semestru va trebui să puneți cap la cap cele pe care le lucrăm pe parcursul semestrului. Deci să avem o etnografie. Vom discuta despre structură. Puteți lucra în echipe de maxim trei persoane, dar și individual. Pentru proiect este obligatoriu să aveți două interviuri de persoană, minim 3 episoade de observare de persoană, minim o teoerie sociologică care să vă ajute să interpretați terenul, minim trei texte academice/membru de echipă. Temele vor fi predate în Microsoft Teams/personal la seminare. Lucrarea finală va fi acompaniată de un raport injdividual, în care să pot înțelege care a fost contribuția fiecăruia dintre voi în proiectul final. Asta înseamnă că exersăm un pic și cum se ține un jurnal academic.
Pentru restanțe: Punctele de seminar nu pot fi recuperate la restanță. Condițiile de examen sunt identice (predare cercetare conform criteriilor de mai sus, predarea anexelor care sunt menționate mai jos ca fiind pentru proiectul de cerceate. Va trebui să prezentați oral proiectul, în cadrul unui examen oral (unde veți primi întrebări și din conținutul predat și textele obligatorii de seminar).
Pentru mărire notă: pentru mărirea notei va trebui îmbunătățită lucrarea predată deja conform feedbackului primit în sesiune. Trebuie suplimentarea bibliografiei cu minim alte trei titluri relevante și realizare a minim alte două interviuri ce trebuie integrate (trebuie predate inregistrari si transcirpturi). Veți prezenta oral cercetarea (veți primi întrebări și din conținuturile predate/bibliografia obligatorie). Cele trei puncte din activitate de seminar nu pot fi recuperate la sesiunea de măriri.
Săptămâna 1:
Curs (23.02.2026): Discuții organizatorice, ce este și ce nu este o etnografie?
Text seminar (2.02.2026):
Săptămâna 2:
Curs (16.03.2026): Planul de cercetare - cum gândim o cercetare (cum setăm terenul, obiectivul de cercetare, legătura cu teoria sociologică)
Text seminar (9/16.03.2026): Engebrigtsen, A. 2016. "Capitolul 2: Cultivarea și exploatarea mediului social", în "Romi printre români: relații de putere, schimb și interdependență într-un sat din Transilvania", Editura ISPMN. (aici fișa ce trebuie completată pentru acest text).
Proiectul de cercetare : echipe/obiectiv de cercetare/de ce-uri (aici fișa ce trebuie completată).
Săptămâna 3:
Curs (30.03.2026): Metode de cercetare - observația, observația participativă, mitul nativului, discuții etnografice etc.
Text seminar (23/30.03.2026): Nader, Laura. (2011). “Ethnography as Theory.” HAU: Journal of Ethnographic Theory, 1 (1): 211–219. (aici fișa ce trebuie completată pentru acest text).
Proiectul de cercetare: Teoria sociologică relevantă pentru obiectivul de cercetare și primul text academic parcurs (aici fișa ce trebuie completată).
Săptămâna 4:
Curs (13.04.2026): Metode de cercetare - Cum facem notițe de teren, cum le gestionăm, interviul (cum elaborăm ghidul de cerccetare, testare, ce facem în timpul interviului, transcriere, analiză interviu); Jurnalul etnografic, reflexivitate și autoreflexivitate în cercetarea antropologică
Text seminar (13/20.04.2026): Kirin Narayan, How Native Is a "Native" Anthropologist?, American Anthropologist, New Series, Vol. 95, No. 3. (Sep., 1993), pp. 671-686.
Proiectul de cercetare: Primul episod de observare (aici template pentru această temă).
Săptămâna 5:
Curs (27.04.2026): Cercetare aplicată/cercetare angajată/cercetare participativă; Etica cercetării de teren (1)
Text seminar (27/4.04.2026): Costa Vargas, J. 2006. "Chapter 2: Blackness as Sorrow and Solidarity", in Catching Hell in the City of Angels, University of Minnesota Press.
Proiectul de cercetare: ghid de interviu + al doilea text academic pentru cercetare (template aici)
Săptămâna 6:
Curs (11.05.2026): Etica cercetării de teren (2). tematizare și procesare date (1)
Text seminar (11/18.05.2026): Douglas, M. (2003). Purity and danger: An analysis of concepts of pollution and taboo. Routledge., introducere
Proiectul de cercetare: înregistrare primul interviu + transcript și tematizare (template aici).
Săptămâna 7:
Curs (25.05.2026): tematizare și procesare date (2).
Text seminar (25.05.2026): Lassiter, L. E. (2005). The Chicago guide to collaborative ethnography. University of Chicago press.
Proiectul de cercetare: Înregistrare interviu doi + transcrispt și tematizare (template similar cu cel de mai sus).
Săptămâna 8:
Curs (1.06.2026): - zi liberă.
Bibliografie opțională:
Vă las aici cărți de citit pentru când aveți timp, pentru când vreți un pic mai mult. Unele sunt metodologie, altele sunt niște etnografii pe care le puteți parcurge ușor sau care sunt, în opinia mea, foarte bune.
Revin imediat :D.